log in

Preview & Review

Review ArmA II

În ultimele luni, cehilor de la Bohemia Interactive nu prea le-a stat capul la dezvoltarea lui ArmA 3, mai ales că doi dintre producători sunt încă închişi în Grecia pe motiv de spionaj. Cu toate acestea, jocul ar trebui să apară în cursul acestui an... Până atunci, însă, dacă sunteţi fani de simulatoare de război în toată regula, nu aveţi decât să jucaţi ArmA 2, FPS apărut în 2009, da’ încă valabil. Nu l-aţi jucat încă? Nu-i nimic, citiţi acest review pe care l-am publicat la vremea apariţiei jocului şi vedeţi dacă vi se potriveşte.

Cehii de la Bohemia Interactive s-au specializat în simulatoare militare încă din anul 2001, când au publicat Operation Flashpoint, shooter tactic de tot realismul în care încasarea unui cartuş echivala cu un loading instantaneu. În 2007, a urmat ArmA: Armed Assault, simulator la fel de realist ca înaintaşul său, dar care a lăsat un gust amar fanilor din cauza puzderiei de bug-uri ce-l corupeau. În 2009, Bohemia continuă să micţioneze în direcţia contrară bătăii vântului ce adie prin ză indăstri şi ne oferă un ArmA II ce mizează pe aceeaşi carte a realismului şi se încăpăţânează să se adrese categoriei de gameri hardcore.


Vai şi-A(r)mAr de începători (II)

În lumea asta doritoare de pace există trei tipuri de FPS-uri de război pe care le reţin chiar şi părinţii voştri: din prima categorie fac parte shooterele pline de acţiune, hollywood-iene, în care exploziile, urletele şi mişcările de trupe sunt alternate cu sesiuni de luptă extrem de intense şi cu cinematici bombastice inspirate din superproducţiile cinematografice (seriile Medal of Honor şi Call of Duty).Cea de-a doua categorie, ne oferă FPS-uri realiste, da’ „nici prea-prea, nici foarte-foarte”, după modelul primului Ghost Recon, în care fazele de abordare şi planificare a luptei sunt esenţiale, încleştarea propriu-zisă fiind trecută în planul secund.

Cea de-a treia şi ultima categorie este cea a simulatoarele hardcore, destinate elitelor, după modelul lui Operation Flashpoint, adică antiteza unor titluri ca Medal of Honor sau Call of Duty, în care majoritatea jucătorilor se simt ca-n sânul lui Avram.

Dacă sunteţi avizi după jocuri plasate la antipozii megaproducţiilor amintite mai sus, first/third person-ul ArmA II este croit pe măsura voastră, căci face parte din cea de-a treia categorie – cea mai puţin jucată încă de la apariţia strămoşului Operation Flashpoint.

Nu vă aşteptaţi să intraţi rapid în joc şi să vă plimbaţi liniştiţi kilărind tot ce vă iese în cale, căci vă înşelaţi amarnic. Fanii seriei o ştiu deja, dar o să repetăm ad eternum pentru profani: în ArmA II, nu eşti nimic altceva decât un potenţial cadavru, care-şi petrece mare parte a timpului să se asigure că-i rămân toate organele intacte, iar nu să dea buzna şi să mitralieze tot ce mişcă. Atacurile pot veni din toate direcţiile şi de (foarte) departe, şi proiectilele te pot îngropa oricând. Nu înaintezi bine câţiva metri şi eşti trecut la orizontală cu un glonte în pancreas, ficat sau stomac. Tot ce mai ai de făcut e să relansezi jocul şi să faci un feedback până în copilărie, dacă se poate să vizualizezi chiar momentul în care ai făcut primii paşi. Toate astea din cauza unui împuţit de sniper care-şi pândeşte prada din spatele unei ferestre... Târâş, pe coate, pe genunchi, te apropii de locaţia nemesisului tău, duci uşor puşca la umăr, numeri până la zece, îţi reţii respiraţia şi, pac! Prea târziu, adversarul a fost mai rapid... Hai, ce te omoară, nu te schilodeşte: load game.



Misiuni anexe şi tutoriale

Acu’ că am scăpat de vreo două treimi din potenţialii jucători şi am rămas între noi, ia să vedem ce ne oferă acest ArmA II. Pentru început, tutorialul, că ăla ne roade cel mai tare. Nu întâmplător, o secţiune întreagă din joc se numeşte „Boot Camp”, nu de alta, dar te iniţiază în trepidanta viaţă de soldat. Asta implică mânuirea armelor, pilotarea diferitelor scule de război, comunicarea cu restul plutonului şi deblocarea unor recompense.

 

Tutorialul jocului este pe cât de lung pe atât de bine făcut şi se dovedeşte indispensabil pentru începători, care-şi lasă repede oasele pe frontul de luptă. Dacă sunteţi începători într-ale ArmA, vă recomand să faceţi tutorialele, îndeosebi cele ce explică modul de funcţionare a interfeţei de comandă. Odată ce aţi învăţat să bâjbâiţi prin joc, vă aşteaptă o campanie întreagă, secondată de câteva scenarii independente.

Un meniu „Armory” vă oferă acces la o bibliotecă virtuală ce conţine toate obiectele din joc, între care peste 150 vehicule, de la jeepuri şi tancuri la elicoptere de luptă, autobuze şi tractoare, şi 80 modele de arme de tot soiul. În mod aleator, în timpul acestor sesiuni de antrenament, jocul vă oferă câteva obiective; dacă le îndepliniţi, câştigaţi puncte cu care deblocaţi arsenal.


ArmA: Shadow of Chenarus

Terenul e unul singur, desprins dintr-un Război Rece al anului 2009: ţara fictivă Chenarus, plasată de producătorii cehi undeva în spaţiul fostei Uniuni Sovietice. N-aş zice că singleplayer-ul primului ArmA m-a săltat o treaptă pe scara evoluţiei, aşa că m-am lansat în campania lui ArmA II cu oarecari strângeri de inimă. De data asta mă trezesc cu statutul de erou, fac parte din Razor Team (care nu se ocupă cu piratarea folclorului zonei Chenarus sau a albumelor lui Ion Dolănescu) şi m-am îmbarcat pe un port-avion într-o misiune în care trebuie să dau o mână de ajutor rezistenţei pro-occidentale să reia controlul asupra Chenarusului şi să aduc astfel pacea, prosperitatea şi iubirea de aproapele pe acele meleaguri. Deh, cam aceeaşi poveste de rahat ca în alte FPS-uri de război recent apărute, vezi Call of Duty: World at War.

Sigur că invazia voastră, în calitate de slujbaşi ai Unchiului Sam, nu va fi văzută cu ochi buni nici de localnici care şi-ar dori să aibă timp să-şi reconstruiască tărişoara, nici de facţiunile ce îşi dispută zona, şi nici de Armata Roşie care-şi va face simţită prezenta ceva mai târziu în joc. Nu trebuie să salvaţi lumea de la cine ştie de catastrofă sau să anihilaţi hoarde de terorişti ceceni/kirghizi/gruzini/tadjici/uzbeci sau udmurţi, ci sunteţi un soldat pierdut în mijlocul unui conflict nasol. Vă cheamă Cooper şi controlaţi o echipă de recunoaştere formată din patru membri (Sykes, Rodriguez, O'Hara şi Miles) care operează în majoritatea timpului într-o ofensivă condusă „de sus”.

ArmA II vă oferă o singură hartă. Vi se pare puţin? O fi, însă potrivit producătorilor, harta asta numără „doar” 650 km²! Ştiu că berea e foarte bună în Cehia, amănunt ce mă împiedică să aplaud această cifră cu palmele ridicate deaspura capului şi prefer să cred că harta are 225 km², câţi au fost anunţaţi înainte de apariţia jocului. Această imensitate plus libertatea adevărată de mişcare constituie atuul numărul 1 al jocului. Cu atât mai mult cu cât Chenarus nu e un teren de joacă sătesc, de prin Bărăgan... Pui piciorul în numeroase sate, avanposturi şi uzine dezafectate, totul într-o atmosferă ce îţi aminteşte puternic de S.T.A.L.K.E.R., orice comparaţie cu hitul celor de la GSC oprindu-se aici, căci ArmA II e mult mai complex.



La ArmA cu frunze şi flori

Primul vostru contact cu lumea jocului se desfăşoară la adăpostul întunericului: trebuie să faceţi curăţenie şi să reveniţi „in one piece”. Vă îmbarcaţi în elicopter, verificaţi nightvision-ul ca să vedeţi peste tot omuleţi verzi şi întraţi în pâine. Misiunea începe într-o pădure, la vreo 200 metri de un sătuc uitat de Dumnezeu şi de Biserica Ortodoxă Chenarusă. Prima etapă constă în reperarea unităţii de comunicaţii adversă. Vă apropiaţi discret, fără să ţineţi cont de urletele ţăranilor care sărbătoresc ceva în coeziune cu natura. Cum nu sunteţi etnologi, înconjuraţi satul singuri, în timp ce camarazii voştri încing o discuţie despre vreme, reumatism şi alte patii d’ale vârstei a doua. Vă treziţi nas în nas cu un Alioşa, care vă aşteaptă cu un rânjet caucazian! Noroc că sunteţi pregătiţi şi v-aţi fixat silencer-ul la M4. Îi trageţi o rafală şi-l doborâţi. Continuaţi cu toată echipa şi curăţaţi tot ce vă iese în cale: adversarii n-au nightvision, aşa că habar n-au ce-i loveşte. Vă opriţi în apropierea unui gang de unde se aud nişte plânsete. Câtă depresie poate aduce războiul ăsta! Deschideţi uşa şi vedeţi un fel de Smărăndiţa popii făcută prizonieră împreună cu nişte prieteni. Toţi arată de parcă ar fi trăit în Cretacic în ultimii ani. Odată cu descoperirea asta primiţi un nou obiectiv: trebuie să o escortaţi pe tânără spre o baracă plasată ceva mai încolo şi să eliberaţi un doctor în halat alb. În halat alb? Pe întunericul ăsta?! În fine, voi alegeţi dacă să-l eliberaţi sau nu. În caz că-l salvaţi, urmaşul lui Esculap o să vă pună pe urma unor crime de război comise în zonă. Asta înseamnă că va trebui să anchetaţi tot ce vă spune tipul. Câteva obiective opţionale mai târziu descoperiţi un carnagiu ce aduce la lumina zilei atrocităţile comise în colţul ăla de iad. E clar că în misiunile următoare va trebui să-i arestaţi pe monştrii responsabili de acele crime odioase.

Aşa se desfăşoară întreaga campanie a lui ArmA II: toate misiunile se pot juca diferit, în funcţie de alegerile şi de descoperirile voastre. Odată ce sunteţi promovaţi în postul de şef, vă începeţi cu adevărat cariera, căci ofiţerii se mulţumesc să vă dea o serie de obiective („fă-l prizonier pe cutare”, „aruncă în aer chestia aia” etc.) şi să vă ureze mult noroc. De aici încolo, vă descurcaţi: consultaţi şi analizaţi sursele de informaţii pe care le aveţi la dispoziţie (între care NPC-uri cu care puteţi acum dialoga) ca să aflaţi cât mai multe detalii despre poziţia ţintelor voastre. Localizarea prin satelit nu vă rezolvă tot job-ul: în majoritatea cazurilor, vi se va da un planning destul de vag, aşa că trebuie să vă întrebuinţaţi serios. De exemplu, vi se spune că fata pe care trebuie să o capturaţi locuieşte în cutare loc, că merge la Liturghia de la ora 10 (misiunile se desfăşoară în timp real), cu baticul pe cap, că îşi vizitează apoi soţul aflat într-un sătuc la câţiva kilometri distanţă, după care trece pe la birtul satului în jurul orei 7 PM. Eh, de acolo vedeţi voi ce face...

În scurt timp, descoperiţi că viaţa de soldat nu-i ca-n Saving Private Ryan, că vă petreceţi mai mult timp cu alergarea decât cu tragerea şi că cel mai bun prieten nu vă este puşca ci harta şi busola. Pe hartă vă însemnaţi ţintele, cereţi lovituri de artilerie, trimiteţi un elicopter, marcaţi locaţiile interesante, reperaţi adversarii descoperiţi de camarazi etc. Dacă memoraţi bine interfaţa jocului, vedeţi că puteţi să faceţi o droaie de chestii tari, cu condiţia să stăpâniţi shortcut-urile de tastatură. Clasicul meniu al lui Operation Flashpoint s-a îmbogăţit cu câteva funcţionalităţi suplimentare în ArmA II, şi acum e mult mai simplu să le daţi camarazilor ordine de atac sau de deplasare.

Unele misiuni nu sunt esenţiale pentru reuşita operaţiunii, dar nu care cumva să credeţi că obiectivele majore sunt prea uşor de realizat. Campania lui ArmA II o fi numărând ea puţine misiuni, dar îndeplinirea unui simplu obiectiv secundar vă poate umple câteva ore, în funcţie de cum jucaţi. După ce aţi curăţat bine regiunea şi aţi ajuns la unul din cele şase finaluri ale jocului (cam câte avea şi primul S.T.A.L.K.E.R.), veţi putea continua războiul graţie misiunilor independente, de antrenament şi, îndeosebi modului multiplayer.



Grafică şi environments

Engine-ul ce urneşte ArmA II se numeşte Real Virtuality, şi este o piatră de încercare până şi pentru cele mai puternice configuraţii. Odată cu ArmA II, acest engine ajuns la cea de-a treia generaţie nu are milă de posesorii de sisteme medii care nu pot mişca nimic în joc decât dacă dispun de un CPU Dual sau Quad core.

Din păcate, finisarea „Made in Bohemia” lasă de dorit în continuare: copaci ce dispar, texturi sclipitoare, sunete repetate ad nauseam, post de radio pe care-l auzi de la vreo doi-trei kilometri etc. Unde mai pui că te trezeşti cu arme ce levitează, simpla urcare a unei scări este o aventură de neuitat, iar unele scripturi nu se declanşează aruncându-te într-o confuzie totală. Dacă joci pe gradul maxim de dificultate, cel mai enervant e să reîncepi o misiune ce durează câteva ore pentru că... ţi-a dispărut uica salvare făcută, aşa că... nema loading!

Anumite alegeri de design ale producătorilor sunt discutabile, de exemplu, fizica vehiculelor (nu poţi depăşi 20 km/oră în off road nici cu un 4x4) sau exploatarea texturilor în general în interioare. Regretabil mai este şi uşorul abuz de motion blur, bloom şi în special de HDR, chiar dacă toate acestea pot fi setate ca să nu simţiţi că faceţi parte din decorul filmului indian „O floare şi doi grădinari”. Partea bună e că plimbările prin pădure au devenit atât de imersive încât ajungi să te plimbi doar de dragul de a mirosi florile şi contempla fauna zonei. Redarea ierbii este mult peste cea din primul episod şi aceasta nu mai apare pe măsură ce înaintezi. Acum, iarba se pliază sub paşii voştri şi puteţi observa urmele recente ale soldaţilor. Şi relieful e mai diversificat, aşa că puteţi utiliza mai bine terenul de joc în scopuri tactice.

Jucabilitatea este ceva mai plăcută şi graţie mişcărilor mai fluide, mai ales în ceea ce priveşte schimbarea poziţiei, şi unui body awareness bine exploatat. O altă îmbunătăţire ce va lua un bolovan de pe inima fanilor este posibilitatea încărcării sau utilizării binoclului din mers. Din păcate, încă trebuie să stai locului dacă vrei să arunci o grenadă.

Sistemul de prim-ajutor este una din noutăţile importante ale lui ArmA II. Fiecare jucător îşi poate îngriji camaradul căzut în urma unei răni non letale. Îl poţi chiar târî pe acesta sau îngriji pe loc. Dacă eşti la pământ, vederea ţi se tulbură şi, în funcţie de gravitatea rănii, poţi să mai tragi uneori, dar fără să utilizezi ţintirea caracteristică armei. Dacă nu îţi sare nimeni în ajutor, adio, mori ca un câine.

Imersiunea e cu atât mai mai mare cu cât creşti volumul sonorului. Producătorii au muncit pe brânci la latura sonoră, atât în ceea ce priveşte zgomotele fizice (respiraţie, mers, alergare, sunetul armei, gemete) cât şi cele ale lumii jocului (foşnete, arme, vehicule terestre şi aeriene, obuze etc). Zici că eşti pe front, nu alta!


Inteligenţă sau Imbecilitate Artificială?

Adversarii voştri sunt destul de imbecili: se plimbă la câţiva metri în faţa voastră fără să vă remarce, iar dacă e noapte şi nu dispun de nightvision, sunt handicapaţi. Unde mai pui că unii soldaţi care trag la arme montate pe ziduri au unghiuri de tragere de 360° sau că unele tancuri rămân blocate la intrarea într-un tunel...

AI-ul camarazilor reacţionează şi gestionează în mod destul de corect sistemul de prim ajutor, dar habar nu are să se adăpostească pentru a-l acorda cum trebuie. Nu rareori se întâmplă să-ţi crape camaradul în timp ce încearcă să te aducă din morţi, fapt supărător în campanie unde moartea unui camarad duce la sfârşitul misiunii. În plus, camarazilor le trebuie mai multe secunde să se regrupeze, sunt incapabili să ajungă într-un rally point, chiar dacă nu mai există picior de adversar prin zonă sau rămân locului în plină stradă sub o ploaie de gloanţe.

Dacă alegeţi să jucaţi pe Recrue, şansele voastre de supravieţuire sunt mai mari, căci toate creaturile care se află într-o rază de 200 metri sunt semnalate prin culori: verde pentru aliaţi, alb pentru neutri (civili şi animale) şi roşu pentru adversari.



Multiplayer şi scule de editare

Campania lui ArmA II poate fi jucată de la un capăt la celălalt în Co-op de patru jucători şi în bătălii titanice DeathMatch, Team DeathMatch, Capture the Zone sau Capture the Flag în compania a vreo 60 de băieţi cu skill. Din păcate, modul co-op suferă de un defect: cel care găzduieşte partida este întotdeauna liderul şi nu-şi poate alege personajul cu care ţine să joace.

Un alt mod multi este Warfare, în care două echipe luptă pentru cucerirea insulei, stilul de joc fiind o combinaţie de RTS cu FPS.

Comunitatea de jucători este foarte activă şi au apărut deja numeroase moduri şi hărţi. În acest sens, cei de la Bohemia rămân fideli reputaţiei lor şi ne oferă un joc destinat unui public foarte exigent, care apreciază regula de aur „one shot, one kill”.

Editorul este simplu de utilizat, mai ales dacă sunteţi obişnuiţi cu cel din ArmA. Aveţi la dispoziţie nişte scripturi predeterminate ca să creaţi iute o misiune complexă fără să fie nevoie să tociţi limbajul editorului. Jocul conţine şi o versiune în 3D a editorului, ce vă oferă posibilitatea să plasaţi mai uşor unităţile în funcţie de environment: pe clădiri, pe acoperişuri, prin toalete, bucătării etc.


Good KArmA?

Fără să am pretenţia că am deflorat ultimul vlăstar al celor de la Bohemia Interactive, mă încumet să spun că nu este revoluţionar, dar este fără doar şi poate mai bine optimizat, mai frumos şi mai interesant decât precursorul său. Lent, permeat de un realism teribil, greu de stăpânit, ArmA II îi va descuraja pe jucătorii ocazionali, dar îi va prinde în mreje pe fanii războiului virtual. Ce-i drept, jocul afişează un nivel de finisare demn de un beta, cu o legiune de bug-uri şi un AI nu prea dotat de la natură, chestii care n-au ce căuta într-un simulator militar de acest calibru, dar jocul are un potenţial titanic. Se prea poate ca după încă vreo 13-14 patch-uri, ArmA II să devină noua referinţă în materie de simulatoare militare... Pentru moment îl recomand numai împătimiţilor de război, capabili să-şi petreacă ore întregi de joc doar de dragul simulării frontului de luptă real.

7,5

Ciprian Coroianu


Adauga cu comentariu


Security code
Refresh

Log in or create an account