log in

Seriale TV

Urzeala Tronurilor: George R.R. Martin explica Nunta Rosie

Nunta Rosie, scena măcelului din Episodul 9 al celui de-al treilea sezon, a înnebunit fanii serialului, care evident au preferat să o ia pe scurtătură şi să nu citească romanul. George R.R. Martin a ieşit la iveală într-un interviu acordat celor de la Entertainment Weekly cu explicaţii referitoare la acest subiect. Dacă nu aţi urmărit Urzeala Tronurilor, vedeţi-vă de drum, căci urmează spoilers!

Încă din primul sezon al seriei, decapitarea lui Eddard Stark (Sean Bean) a pus pe jar fanii personajului. Băiatul bun al sezonului, Ned Stark avea toate ingredientele eroului de la Hollywood: simţ al moralei, onoare, vitejie, tată de familie, deh, tipul de personaj care trăieşte fericit până la adânci bătrâneţe după tot felul de fapte eroice. Dar, cum Ned Stark nu e Aragorn, şi cum universul creat de George R.R. Martin nu seamănă cu cel creat de Tolkien, fantasticul se încrucişează cu un realism extrem de dur: şi în viaţa reală băieţii buni pierd adesea! Apoi, a urmat dispariţia foarte îndrăgitului personaj Khal Drogo (Jason Momoa). Faţă de reacţiile telespectatorilor înfuriaţi de uciderea lui Ned Stark, fanii romanului (care au încasat la greu) au replicat cu dispreţ: “Dacă nu sunteţi capabili să acceptaţi asta, mai bine lăsaţi totul baltă încă de acum, căci nu e decât începutul, în Urzeala Tronurilor personajele, cu lipici sau nu, cad ca muştele.”

 

Cei care nu au ascultat acest îndemn au avut ce pătimi la vizionarea Episodului 9 din sezonul al treilea, difuzat luni seară de HBO şi intitulat The Rain of Castamere, după titlul cântecului ce marca răzbunarea lui Walder Frey cu ocazia căsătoriei uneia dintre fiicele sale cu Lordul Edmure, unchiul lui Robb Stark. În carte, Nunta Roşie (Red Wedding) este de-a dreptul traumatizantă, iar versiunea TV nu e cu nimic mai prejos, căci realizatorii au preferat să o adauge pe lista mpcelăriţilor şi pe soţia însărcinată a lui Robb, care a dobîndit o importanţă mai mare în serial decât avea în cărţi... E clar că lumea s-a aruncat pe reţelele de socializare urlînd din toţi rărunchii de disperare în faţa imensei decepţii provocate de Moş Martin, care omoară membri Casei Stark unul câte unul.

 

Red Wedding a apărut acum 13 ani în A Storm of Swords, iar Martin este obişnuit cu aceste reacţii violente. Pentru el, acestea înseamnă un motiv de mândrie, cum le explică celor de la Entertainment Weekly: “Niciodată nu am suferit atât de mult la scrierea unei scene. Intervine la două treimi din carte, dar am aşteptat să închei restul cărţii ca să revin să o scriu. A fost ca şi cum mi-aş fi omorât doi dintre proprii mei copii. Scopul meu este acela ca cititorii să aibă impresia că au trăit evenimentele din carte. La fel ca atunci când eşti în doliu după un prieten omorât, trebuie să fii în doliu dacă un personaj fictiv este ucis. Trebuie să însemne ceva pentru tine. Dacă cineva moare şi tu îţi vezi în continuare liniştit de punga de pop-corn, înseamnă că experienţa a fost superficială, nu-i aşa?” Ce-i sigur e că Martin nu regretă că a scris Nunta Roşie: “Este poate cea mai puternică scenă din cărţi. M-a costat câţiva cititori, dar mi-a adus adus mai mult câştig.” Cu toate acestea, scriitorul recunoaşte că a vizionat cu greu scena din versiunea TV: „Pentru că şi eu iubesc aceste personaje. Şi într-un serial simpatizezi actorii. Îţi închei o relaţie pe care ai avut-o cu un actor pentru care simţi afecţiune. Richard Madden (Robb Stark) şi Michelle Fairley (Lady Catelyn) au făcut o treabă excelentă.” Partea proată este că şi actorii au digerat cu greu scena! Richard Madden a declarat că filmările la această scenă au durat cinci zile şi că au fost epuizante: “Eram epuizaţi mental. Am izbucnit în lacrimi împreună cu alţi membri ai echipei cu cu actorii.”

 

 Dacă nu aţi citit cărţile, cred că nu mai trebuie să vă spun că multe alte capete vor cădea în Urzeala Tronurilor. Unele personaje mor sau sunt mutilate, altele apar... în societatea din Urzeala Tronurilor jocurile pe termen scurt lasă puţin loc marii intrigi a sagăi. Un singur lucru este sigur: Martin adoră să-şi arunce cititorii în nesiguranţă şi disperare: “L-am ucis pe Ned Stark încă din prima carte pentru că toată lumea credea că el este eroul şi că, desigur, va fi în primejdie dar va scăpa într-un fel sau altul. Cel mai previzibil lucru a fost apoi ca fiul său mai mare să se ridice şi să-şi răzbune tatăl. Aşadar, uciderea lui Robb a fost pasul următor.”

 

Dragi prieteni a serialului, dacă speraţi la un deznodământ fericit pentru saga Urzeala Tronurilor, ar fi cel mai indicat să nu vă ataşaţi de niciun personaj, căci nu cred că veţi putea îndura cele ce urmează. Aaa, da, mai aveţi o soluţie: citiţi cărţile că va ia mai puţin decât până să apară sezonul al patrulea!

Comentarii   

+1 #1 Gabriel 2013-06-08 18:00
Cred ca este primul serial la care m-am uitat si au murit atat de multe personaje principale si indragite, chiar imi place ideea chiar iti da senzatia ca nu stii ce o sa se intample in continuare si dupa ce te surprinde cu scene ca cea din episodul 9 sezonul 3 ti se face pielea de gaina si stai cu gura cascata zile intregi
Quote

Adauga cu comentariu


Security code
Refresh

Log in or create an account